Ruxandra Dragomir, preşedinta FRT.

2009 February 24

Acum un an scriam despre mojicia de la meciul de Cupa Davis de la Sibiu, a cărui organizare a costat cât un turneu.

Azi aflu că Ruxandra Dragomir a câştigat preşedenţia federaţiei de tenis, la a doua încercare, după ce prima fusese suspendata în urma unui scandal ca la uşa cortului. Pare un motiv de bucurie, pentru că vechea conducere, girată de cele mai grele nume ale tenisului românesc, a eşuat după ce a umflat decontul cu câteva sute de mii de Euro. Îi doresc succes, într-o federaţie care a trăit ca imagine de pe urma câtorva jucători, şi care si-a scuzat eşecurile prin lipsa tinerilor valoroşi, deşi talente au existat întotdeauna.  FRT s-a ocupat de copii şi juniori din tenis la fel cum a facut-o FRF cu cei din fotbal. Succes deci Ruxandrei Dragomir, căreia îi urez să nu se mai audă prin târg că federaţia primeşte gratuit o bună parte din cele 60.000 de mingi de la Roland Garros, ca apoi să le vandă antrenorilor de copii.

Sport.ro a transmis în vară câteva turnee ATP importante. Las la o parte comentariul jenant şi obesesia de a înghesui momente publicitare chiar atunci când nu erau pauze de joc. Apărea des atunci un clip publicitar cu sloganul “Sunt Ruxandra Dragomir şi candidez la funcţia de Preşedinte a FRT”. Un astfel de sprijin se va deconta cu siguranţă.

image_13

În septembrie, la BCR Open. Cu spatele, Virginia Ruzici.

Update: Se pare că vajnicii bărbaţi ai tenisului au pierdut alegerile şi au lăsat totul baltă.

Meciul cu Rusia se apropie şi nimeni nu ştie ce are de făcut. Ministra turismului intervine telefonic într-o emisiune cu Ruxandra Dragomir, şi toţi par resemnaţi că e prea puţin timp rămas pentru a organiza meciul. E limpede că Ruxandrei i se pun multe piedici, dar şi ea ştia când e programat evenimentul şi buna organizare ar fi trebuit să fie o prioritate. Sper ca Ruxandra să facă ce trebuie în mandatul ei, chiar dacă acum e “ajutată” să înceapă prost.

Din Cotidianul aflu că Ruxandra are sprijinul lui Penescu de la Piteşti. Vom vedea ce şi cum, dar nu pare de bun augur.

Am aflat de emisiune de la Mădălina Ionescu.

2 Responses leave one →
  1. 2009 February 25

    Am fost ieri gând la gând cu FRF şi Ruxandra.

    Eu sper să se descurce, dar m-a scârbit atitudinea macho a rebelilor sexişti, că “e problema Ruxandrei acum să organizeze Cupa”…

  2. 2009 February 25
    radu columbeanu permalink

    mă bucur că am scris amîndoi despre alegerea Ruxandrei :)
    îmi doresc să fie de bun augur, dar normalitatea e departe şi va avea multe de înfruntat.
    din cauza lipsei de interes a publicului, neregulile din tenis sunt puţin vizibile şi sper că ea va reuşi să schimbe cât mai multe.
    cred că nu s-a făcut mai nimic pentru pregătirea copiilor şi juniorilor. tenisul e un sport scump iar susţinerea cade numai în seama părinţilor. sunt mulţi copii talentaţi, dovadă prestaţiile pe care le au ai noştrii la turneele de juniori, chiar la cele de mare şlem. la seniori însă nu prea confirmă.

    e urât că au lasat-o să se descurce singură cu meciul de Cupa Davis. asta arată că s-au implicat până acum doar în folosul lor personal, material sau de imagine.

Leave a Reply

Note: You can use basic XHTML in your comments. Your email address will never be published.

Subscribe to this comment feed via RSS