Despre elite

Azi, pe dob.ro, discuţie despre elitele autentice şi despre rolul lor. Aleg să scriu aici, în loc de un simplu comentariu pe blogul autorului, şi pentru că sunt mai multe lucruri de spus.

Spuneam ca elita este relevanta cand face ceva pentru a reduce ecartul dintre ea si cei multi.

“Elita” e un cuvânt magic, la care aspiră toţi oamenii. Cele mai întâlnite două explicaţii ale cuvîntului întreţin o confuzie veche de când lumea, lasând să se înţeleagă o sinonimie între “ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales” şi “grup de oameni privilegiaţi, care au o poziţie superioară în societate”. Dacă ar exista două ghişee, în dreptul cărora fiecare dintre noi ar fi obligat să se prezinte la sfârşitul adolescenţei, şi să-şi respecte decizia pentru tot restul vieţii, coada de la “persoane privilegiate” ar fi uriaşă. Profesiile se aleg, în cea mai mare parte, pe acest calcul, iar impostura este mare. Cu atât mai mare cu cât e vorba de meserii cu care tu, ca om obişnuit, intri în contact în situaţii de viaţă şi de moarte, de salvare sau dezastru. Despre preoţi, poliţişti, doctori, procurori şi judecători citim zilnic în ziare, rareori de bine. Cam asta e şi ponderea experienţelor plăcute, înafară de cazurile în care te duci “”cu trimitere”. Speranţa vine dintr-un paradox: e detestabilă grămada de puşti şi puştoaice care se visează vedete, ziarişti, publicitari, fotbalişti sau patroni de echipe, adică oameni mediatizaţi. Dar e bine că nu vor ajunge medici, judecători sau profesori, de exemplu, şi că sunt din ce în ce mai mulţi.

si pana la urma ce este aia elita?

Cea mai simpla explicaţie: face parte din elita societăţii acea personalitate (recunoscută public) a cărei profesie, mod de viaţă, personalitate şi caracter îl admiri. Admiraţia este cheia capacităţii persoanei respective de a influenţa. Ei, aici începe să fie nasol. Cum să vorbim despre “reducerea ecartului” între elite şi cei mulţi, când masa de oameni simplii are modele detestabile, musai dintre cei foarte mediatizaţi? Care mai e atunci “ecartul”, când ei inspiră adânc în piept toate gogomăniile “modelului”?

Problema e bine pusă: elita românească există, dar e mai degrabă inaccesibilă. Din vina ei, adoptând uneori o atitudine preţioasă; în mod natural, pentru lucrurile cu adevărat valoroase sunt rare. Dar mai ales din vina business-ului, care o foloseşte farmaceutic, doar în cantitatea prescrisă, ca pe un medicament pentru afacerea respectivă şi nu ca pe unul pentru societate. Cine caută, găseşte, dar cum să-i facem pe cei mulţi să caute?