Băi, depozitule!
Acum câteva săptămâni vorbeam cu cineva la telefon şi-mi spunea că e la Hornbach. Fiind o persoană în ale cărei gusturi în materie de design interior mă încred, dar care n-a bătut in viaţa lui mai mult de 3 cuie, am întrebat dacă gaseşte acolo lucruri care-i plac. Mi-a spus că da, şi de aici convingerea fermă că poţi găsi acolo diverse lucruri pe care le montezi acasă singur, în diverse combinatii estetice care dau … bine (ca să n-o mai lungim).
Ăsta e motivul pentru care am crezut că eu, ca şi client final, adica locatarul casei mele in care am nevoie de un suport de ghivece sau de faianţă pentru baie, sunt target-ul campaniei de care scrie Copolovici. Ei bine nu, dragilor, nu sunt eu. Şi nici voi. Target-ul e armata de busturi goale pe care îi tocmiţi să vă zugravească, dar care se ofera să cumpere ei materialele necesare, că voi n-aveţi timp şi nici nu stiţi ce trebuie. Ei trebuie invaţaţi să meargă musai la Hornbach, un depozit serios de gresie, faianţă si adezivi, care înţelege să-i gâdile amical pe marii meşteri, explicând nepricepuţilor de clienţi, adică proştilor care plătesc, că nu-i bine să te tocmeşti cu ei, că-i mai sanatos să-i laşi să faca treaba prost şi scump. “Ochii (LUI) te sperie, mâinile (LUI) te scapă!” EL, care ştie sigur ca parchetul trebuie să aibe mici movile, că faianţa trebuie să fie strâmbă şi că aştia mint cu cantităţile necesare pe metru pătrat pentru că, de fapt, e triplu. Tu trebuie doar să plăteşti şi să faci ciocu’ mic, doar n-oi avea pretenţii de la ei, pe banii tăi.
