Bulevardul Marelui Stadion
Sa fii vecin toata viata cu cel mai mare stadion din tara e un lucru de mare onoare. Cand il darama ca sa faca unul mai frumos, sentimentele dau navala.
Mult timp l-am vazut pe dinafara, de pe terenurile de tenis de la capatul troleelor. Mergeam cu taica-meu sa ma invete, sa ma uit cum joaca el cu alti oameni mari, sa dau la perete, sa ma certe cand isi pierdea rabdarea ca nu faceam miscarea cum imi spunea el. Taica-meu nu apreciaza fotbalul si nici activitatea de a sta in tribune la un meci, asa ca pana am intrat pe “23 August” a durat ceva, cam pana in 1989, cand aveam 12 ani.
Cred ca prima data a fost la o porcarie de ziua pionierului, spectacol monstru cu litere formate din oameni, cu defilare, cu copii adusi cu clasa. In anul ala, prin mai, ma muscase un caine si incepusem sa fac injectii in burta. Ca urmare imi era interzis efortul, statul in soare, ciocolata si inca alte cateva. Pentru acest motiv am fost scutit de cele trei saptamani cat am fost luati de la scoala ca sa repetam coregrafia unei litere uriase prin care multumeam partidului. De spectacolul in sine n-am scapat, a trebuit sa stau in tribune, pana la urma cu toata clasa, caci se pare ca ai mei nu executau corespunzator si au fost reciclati. Am asteptat intr-un soare puternic vreo 2-3 ore, undeva langa stadion, sa intram. Si pe stadion ar fi fost la fel de soare, dar oricum ne chemasera mai devreme degeaba si stateam acolo ca animalele. Eram curios sa vad cat e de mare.Va spun sincer ca muream de sete, nu puteam pleca nicaieri si nici n-aveam unde merge dupa apa decat acasa. Chioscuri nu erau, aprozarele (se gasea cico la aprozar, poate n-ati apucat, va spun eu) cofetaria de langa scoala si alimentara erau inchise, din motiv de spectacol omagial. La un moment dat au lasat langa noi un morman de navete pline cu pepsi. Nu mai bausem pepsi de ani buni, cand inca se mai gasea la mare. Asteptam sa ni le imparta, chiar si una la doi copii ar fi fost bine. Dupa vreo jumatate de ora le-au dus inauntru pe la intrarea spre tribuna oficiala. Defilarea n-o mai tin minte, stiu doar ca la un moment dat trebuia sa intoarcem spre Ceausescu, sa filfaim o carpa rosie si sa strigam “Ura!”. Am strigat cu ne-au zis si la un moment dat l-am auzit pe Oaie huiduind in ritmul multimii. Mi-a fost cam frica dar nu s-a intamplat nimic.
Tot in ’89 am vazut repriza a doua din finala cupei Steaua-Dinamo, meciul ala cu scandal. Cand am iesit de pe stadion era un vuiet teribil, lumea alerga care incotro, injuraturi, nemultumiri, am luat-o la goana pe niste stadute pana acasa si am scapat.
Fiecare 23 august se lasa cu dezastru in cartier. Oamenii adusi cu camioanele la repetitii si lasati sa astepte, se refugiau la umbra prin gradinile blocurilor. Lasau in urma tot ce le prisosea, inclusiv nevoile. Si erau multi, sa stiti.
Primul concert: Phoenix in ’90. Inainte de incepere ploua sanatos si am crezut ca se amana. Chiar l-am vazut pe Baniciu iesind pe portile stadionului, conducea un Oltcit albastru. Pana la urma a stat ploaia si a fost extraordinar. Probabil ca azi mi s-ar parea jalnic, dar atunci era ceva nemaipomenit. La Michael Jackson n-am fost, nici prima oara si nici a doua. Cand a venit Metallica nu-mi ardea de ei. Enrique m-a trezit din somn, era cald si dormeam cu geamul deschis. In semn de protest, m-am imbracat si m-am dus in Club A. Depeche Mode n-am servit, George Michael la fel. De altii nici nu-mi amintesc.
Stadionul asta comunist, cu tribuna lui oficiala odioasa, plina de-alungul timpului de tot felul de personaje dezagreabile, de la un taran analfabet erou al poporului, pana la sulfe poleite care au ingropat fotbalul, sportul si bunul simt in general, si-a luat la revedere de la mine cum numai el putea. Ati fost la Rolling Stones? Atunci am inteles ce inseamna sa fii un groupie. Mai aveau doua concerte dupa Bucuresti si as fi plecat sa-i vad din nou imediat dupa focurile de artificii. Pe care nici nu le-am vazut, de fapt, pentru am luat-o la fuga spre o terasa din apropiere ca sa prindem ultimele locuri la masa si ultimele beri de la bar.
Asa a fost sa fie, ne-am cunoscut la o mare sete, langa niste navete de pepsi din care n-am gustat nimic, si ne-am despartit la o alta mare sete, langa butoaie de bere din care n-am apucat macar un strop. Motivul pentru care eram acolo face toata diferenta.
